Ministerul Energiei a aprobat o nouă schemă de ajutor de stat pentru investiții în stocarea de energie electrică, de această dată cu finanțări nerambursabile provenite din Fondul de Modernizare al UE.
Un proiect de construire și montare a unei instalații de stocare de energie electrică cu putere instalată de peste 200 MW, cu amplasament în nord-vestul României, este în curs de pregătire, relevă date analizate de Profit.ro.
Peste 100 de companii au depus la Ministerul Energiei solicitări de finanțări nerambursabile de stat UE, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pentru proiecte de construire de capacități de stocare a energiei electrice în baterii
Dezvoltatorul american de proiecte de energie regenerabilă Ameresco, printre cei mai mari integratori de tehnologii ecologice, vrea să își extindă prezența în Europa, vizând proiecte cu o capacitate totală de peste 1,5 GW, inclusiv în România.
Public Power Corporation (PPC), cea mai mare companie energetică din Grecia, la care statul elen este cel mai mare acționar, cu peste 34% din capital, și care se află în curs de preluare a principalelor operațiuni ale Enel din România, are un plan de construire de instalații de stocare prin pompaj a energiei electrice în lacuri artificiale create în cariere de suprafață de exploatare a lignitului abandonate.